Tag Archives: oportunitati afaceri

Să-ți deschizi o franciză sau un start-up?

Franciză sau un start-up?

Știți ce-mi place la lumea asta modernă? Că poți găsi aproape orice în mediul virtual. Chiar citisem zilele trecute că există un simulator virtual în care tot ce faci este să conduci un camion dintr-un capăt în altul al statului Nevada. Îți ia vreo 8 ore să termin jocul ăsta. Vă dați seama că cineva a stat să facă simulatorul ăsta în care tot ce faci este să conduci un camion? Și la cât stau eu pe internet, știu că asta nu este cel mai „aberant” simulator. Și cât citeam despre simulatorul de camioane, mi-a trecut mie prin cap o idee: oare există un simulator pentru antreprenoriat? Nu de alta, dar tot mă bate gândul în ultima vreme să-mi deschid o afacere, nu de alta dar cred ca e o investiție care merită. Dacă vrei să faci ceva in viață, cel mai bine e sa lucrezi pentru tine, nu pentru visul altuia. Și cum n-am foarte multă experiență în domeniu, ar fi o idee bună să experimentez puțin înainte, undeva unde să nu pot pierde foarte multe resurse. Să văd mai în detaliu diferențele dintre o franciză și un start-up. Desigur, puteam să caut pe net dacă există cumva un astfel de simulator, dar am zis că mai bine scriu articolul asta înainte.

Cred că totuși, ar fi mai avantajoasă franciza. Păi gândiți-vă așa: la un start-up, practic pornești de la zero. Trebuie să vii tu cu ideea și să o implementezi. Pe când la o franciză, ideea este deja acolo, a fost testată și implementată. Tu trebuie doar să o adaptezi la orașul/locația în care vrei să o deschizi. Mai mult decât atât, poți împărtăși din cunoștințele celor care au deschis deja franciza înaintea ta, deci poți afla de la ei ce merge și ce nu, deci ai un risc scăzut. Mai e și avantajul că, dacă îți deschizi o franciză care deja are succes și e cunoscută, când se deschide locația ta practic ai deja o grămadă de publicitate făcută înainte. Oamenii se vor bucura că „în sfârșit, se deschide și la ei în oraș”. Și sunt sigur că avantaje ar mai fi.

%d blogeri au apreciat: