Category Archives: Ghiduri practice

Cand ar trebui sa expediezi oameni din viata ta

Oameni

Ah, oameni! Ce specie minunată. Cică am fi cea mai intligenta specie de pe Pământ, deși nu prea sunt de acord cu afirmația asta, trebuie să recunosc că majoritatea știm să vorbim și avem degete opozabile, deci aș putea accepta ideea. Și tocmai pentru că avem această abilitate de a comunica între noi într-un mod foarte avansat, și avem degete opozabile să putem face autostopul, noi ca oameni suntem considerați printre cele mai sociabile specii. Sunt sigur că ceva grup de cercetători britanici a demonstrat asta, dacă nu mă credeți.

Este aproape imposibil să trăiești fără a interacționa la un anumit nivel cu alți oameni. Chiar dacă nu ai foarte mulți prieteni sau rude, sau te consideri o persoană antisocială, tot trebuie să interacționezi cu vânzătoarea de la colț care îți da caramele în loc de rest, sau băiatul cu pizza. Colegi, vecini, șoferi de taxi, prostituate-tot trebuie să comunici cu alți oameni în viața de zi cu zi. Adică am încercat să mă mut în munți, să trăiesc cu urșii și să mănânc veverițe vânate cu arbaleta, dar semnalul la wifi era foarte prost acolo așa că am renunțat la idee. Așa că dacă vreau să mănânc veverițe, trebuie să mă duc să le cumpăr de la magazin, gata ambalate, și să deschid ambalajul cu degetele mele opozabile. Deci tot tre’ să comunic cu casierița și după cu vecinii care mă întreabă de ce prăjesc veverițe în fața blocului la 2 noaptea.

Cum să te lași de fumat în 16 pași simpli

Cum sa te lași de fumat

Am scris acest ghid practic despre cum să te lași de fumat pentru că am auzit foarte multă lume zicând că e greu să te lași de fumat și că nu reușesc să facă asta. Așa că am să împărtășesc cu voi metoda asta, care garantează 100% că o să te lași de fumat.

Pasul 1: Decizia

Totul a început prin liceu, erai cu niște prieteni mai mari, care fumau. Te-au rugat și pe tine cu o țigară, și ca să nu pari un fătălău, ai acceptat-o. Zece ani mai târziu fumezi la cafea, la bere, în pauza de la servici, când aștepți, când ești plictisit, după sex, înainte de sex, în timpul sexului. Ce mai, a devenit un obicei mai ceva ca spălatul pe dinți. Și nu-ți dai seama cum naiba ai ajuns în situația asta. De ce dracu’ dai sute de lei pe luna pe cancer? Nu poți vedea logica din spatele viciului ăsta prost, care nu-ți aduce nici un avantaj concret. Este momentul să te trezești la realitate, să fii un adult responsabil și să te lași de fumat. Adică să te lași de la a da banii tăi munciți din greu pe cancer și alte probleme nasoale de sănătate.

%d blogeri au apreciat: