Category Archives: Comentariile Barbosului

Zilele de naștere de pe Facebook sunt foarte enervante, sau mi se pare mie?

Zilele de naștere de pe Facebook sunt enervante

Eu parcă m-am cam plictisit să-mi reamintească Facebook-ul în fiecare zi de zilele de naștere ale pseudo-prietenilor mei din mediul online. Și nu doar zilele de naștere sunt enervante, toate notificările care vin automat. Adică mersi Facebook, chiar voiam să îmi amintești la 9 dimineața că acum 4 ani eram cu fosta mea la mare și ne distram. Aproape că uitasem de existența ei, chiar simțeam nevoia să îmi renască niște amintiri.

E foarte mișto că primesc o grămadă de notificări random. Și le primesc pe toate device-urile. Dacă nu-mi verific telefonul câteva ore am 30 de notificări de la Facebook, Instagram, YouTube, PornHub, Linkedin, Gmail ș.a.m.d. Și dacă vreo 3-4 îmi sunt adresate în mod direct. Dar Facebook parcă e cel mai obsedat, îmi amintește de zile de naștere, invitații la evenimente, amintiri, chestii de vânzare? Pe bune Facebook, am înțeles, vrei atenție. Jeezăs.

Există două moduri de a face un lucru: cum îl faci tu și cum îl fac ceilalți

Există două moduri de a interpreta imaginea asta irelevantă.

Da, există două moduri de a face un lucru. Bine, teoretic există mult mai multe moduri, pentru că fiecare poate face acel lucru în mod diferit. Dar din punctul de vedere al unui singur individ sunt două moduri: cum face el, sau altfel. Adică tu și restul lumii. Da, știu, este o descoperire uluitoare,  am sunat deja la niște cercetători englezi să facă mai multe studii pe subiectul ăsta, dar au zis că sunt ocupați cu ceva studiu despre efectele consumului de marijuana asupra privitului la țâțe.

Anyways, ce vreau să spun că există două moduri de a interpreta o anumită situație. Al tău, și al celorlalți. Și asta nu înseamnă neapărat că perspectivele sunt în contradictoriu, dar poate modul de abordare al subiectului este diferit. Înseamnă oare că un mod de abordare este mai eficient decât altul? Nu neapărat. Dar evident că pentru tine, abordarea ta e cea mai logică, că doar de ăsta ai ales-o.

De ce VIN pe la degustări de…vin?

Vin, brânză, evenimente.

Mă întreabă lumea în ultima vreme „Bărbosule, da’ tu chiar ești așa, cu vinurile?”, evident datorită participării mele la degustări de vin din ultimul timp. Ce aș putea zice? Nu mă consider ceva „expert” în domeniul ăsta, cel puțin nu încă, dar pentru moment e un hobby destul de frumos.

Degustările de vin sunt foarte relaxante.

E probabil una dintre cele mai relaxante activități sociale pe care le poți face. Unii preferă pescuitul, eu cred că e mai relaxantă o degustare de vin. Pentru că oricât de mult te-ai certa cu peștele că nu mușcă, sau cu prietenii tăi cu care ai ales să mergi la pescuit, devine plictisitor la un moment dat. Și da, am fost și la pescuit de câteva ori, în tinerețile mele. Și m-am plictisit. În schimb, la o degustare participă mai mulți oameni, pe care poate nu îi cunoști foarte bine în prealabil. Deci socializare în plus. Și fiind la o degustare, având obiectu’ muncii în față, ai din start un subiect de discuție de la care să pornești. Că eu mai am tendințe din astea antisociale uneori.

Un vin bun face totul mai bun

Vin

Există mai multe momente în viață oricărui mascul, fie el purtător de barbă sau nu, care îl fac să conștientizeze că s-a maturizat, că a devenit un adult mai mult sau mai puțin responsabil. Pentru mine, unul din acele momente a fost când am început să beau vin de plăcere, să îl savurez, cum se cuvine. Nu să consum cantități industriale (și de proastă calitate, evident) doar pentru a le arăta prietenilor mei cât de „cool” sunt.

V-a întrebați oare de ce am zis numai de vin? Păi în principiu, orice băutură se poate savura. Și cred că așa e cel mai bine consumat orice fel de băutură, fie ea alcoolică sau nu. Auziți asta de la cineva cu experiență, e mult mai satisfăcător să simți gustul, aroma, textura unei băuturi, decât să faci exces și să nu mai simți nimic. Vedeți? Promovez consumul responsabil. Alt semn că m-am maturizat. Oricum, ideea e că am ales vinul că personaj principal în articolul ăsta, pentru că îl consider potrivit pentru aproape orice ocazie.

Vinul este o tradiție pe la noi. Adică și strămoșii noștri daci erau recunoscuți pentru asta. Că doar fratele meu Burebista nu a ars livezile de pruni. A ars viile, că vinul este baza. 

A ieșit soarele, e timpul să mergem la mare, să stăm noaptea la piscină

Hotel, mare, piscina

Cred că sunteți puțini confuzi. Adică ce treabă are soarele cu noaptea și marea cu piscina? Toată treaba. Păi dacă mă întrebi pe mine, o vacanță reușită e una fără somn. Deci îți trebuie activitate și ziua și noaptea. Mai ales dacă te bagi la vreun sejur la mare, asigură-te că te bucuri integral de el.

Nu știu cum să vă zic, dar eu nu’s cu somnu’. Adică suntem cam certați de obicei, că am vaga impresie că îmi irosește timpul care și așa e puțin. Și cu vacanțele sunt puțin ciudat. Adică mie îmi place să mă plimb, să vizitez locuri, să fac sute de poze cu peisaje și oameni. Și să degust diverse. La „tradiționala” mare am fost o singură dată, dar nu pot spune că nu mi-a plăcut. Deci hai să ne imaginăm cum ar fi un sejur ideal la mare, din perspectiva Bărbosului, că să vedeți ce legătură au și noaptea și piscina cu sejurul la mare.

Despre limbi străine, traduceri, adolescenți și politică

Traduceri

Vă povesteam zilele trecute despre experiențele mele cu limba engleză, limba străină care pentru mine a ajuns să fie mai uzitată decât româna. Azi am să vă scriu câteva rânduri (încerc să mă rezum la câteva, deși știți că de obicei mă ia valu’ și bat câmpii) despre traduceri și alte câteva experiențe din viața mea de adolescent. Și politică. Nu știu de ce. Dar o să mă iau și de politică.

Să revenim inițial la adolescența mea, mai exact la anii de liceu (cu absențe la română, franceză, matematică, fizică, chimie, sport…). Am mai zis că eram un fel de zeu la engleză. Adică eram bun. Și nu neapărat că învățasem eu ceva reguli de conjugare sau mai știu eu ce. Pur și simplu, instinctual, engleza o înțelegeam bine. Și evident, la ora de engleză eram foarte-dacă nu cel mai-activ. Lucru care a fost remarcat, nu doar de doamna profesoară, dar și de colegi.

Agentul secret de zi cu zi

Dacă te-ai uitat până acum la televizor, la filme de acțiune, o să crezi că agenții secreți sunt spioni care lucrează pentru guvern, sau pentru oameni de afaceri influenți, interlopi sau organizații secrete. Ai crede că agentul secret lucrează cu arme și gadget-uri modificate pentru a-l ajuta sa scape din situații limită. Ai crede că misiunile unui agent secret sunt să recupereze informații, apere  bunuri personale sau să oprească planurile malefice ale rău făcătorilor. Dar te-ai înșela amarnic.

Cum te-ai simți dacă ți-aș spune că toate filmele alea sunt doar o metodă de a ascunde adevărul din fața publicului larg? Ce-ai zice dacă ai ști că agentul secret de zi cu zi nu lucrează cu lasere, bombe sau raze psihotronice? Îmi pare rău că eu sunt cel care trebuie să îți spună asta, dar ai fost mințit până acum. Este timpul să descoperi adevărul: agenții secreți de zi cu zi nu sunt deloc cum îi vezi tu în filme. Ei sunt infiltrați printre noi, au meserii aparent banale, însă misiunile lor sunt poate chiar mai importante decât ce ai văzut tu în filme până acum. Misiunea agentului secret de zi cu zi, este să se asigure că tu, omul de rând, duci o viață cât mai sigură, confortabilă și eficientă.

Oltenia Wine Fair: Târg de vinuri la Craiova

Oltenia Wine Fair

Știți ce nu prea am avut noi până acum, în minunatul nostru oraș, și anume Craiova? Ei bine, nu am avut un târg de vinuri. Din fericire, vom avea Oltenia Wine Fair.

Sursa Foto: Daniel Botea

Caând? Între 17 și 18 Martie, de la 10:00 la 18:00. Unde? La Teatrul Național Marin Sorescu. Ce? Târgul de vinuri Oltenia Wine Fair. De ce? Pentru ca târg de vinuri. 

Să-ți deschizi o franciză sau un start-up?

Franciză sau un start-up?

Știți ce-mi place la lumea asta modernă? Că poți găsi aproape orice în mediul virtual. Chiar citisem zilele trecute că există un simulator virtual în care tot ce faci este să conduci un camion dintr-un capăt în altul al statului Nevada. Îți ia vreo 8 ore să termin jocul ăsta. Vă dați seama că cineva a stat să facă simulatorul ăsta în care tot ce faci este să conduci un camion? Și la cât stau eu pe internet, știu că asta nu este cel mai „aberant” simulator. Și cât citeam despre simulatorul de camioane, mi-a trecut mie prin cap o idee: oare există un simulator pentru antreprenoriat? Nu de alta, dar tot mă bate gândul în ultima vreme să-mi deschid o afacere, nu de alta dar cred ca e o investiție care merită. Dacă vrei să faci ceva in viață, cel mai bine e sa lucrezi pentru tine, nu pentru visul altuia. Și cum n-am foarte multă experiență în domeniu, ar fi o idee bună să experimentez puțin înainte, undeva unde să nu pot pierde foarte multe resurse. Să văd mai în detaliu diferențele dintre o franciză și un start-up. Desigur, puteam să caut pe net dacă există cumva un astfel de simulator, dar am zis că mai bine scriu articolul asta înainte.

Cred că totuși, ar fi mai avantajoasă franciza. Păi gândiți-vă așa: la un start-up, practic pornești de la zero. Trebuie să vii tu cu ideea și să o implementezi. Pe când la o franciză, ideea este deja acolo, a fost testată și implementată. Tu trebuie doar să o adaptezi la orașul/locația în care vrei să o deschizi. Mai mult decât atât, poți împărtăși din cunoștințele celor care au deschis deja franciza înaintea ta, deci poți afla de la ei ce merge și ce nu, deci ai un risc scăzut. Mai e și avantajul că, dacă îți deschizi o franciză care deja are succes și e cunoscută, când se deschide locația ta practic ai deja o grămadă de publicitate făcută înainte. Oamenii se vor bucura că „în sfârșit, se deschide și la ei în oraș”. Și sunt sigur că avantaje ar mai fi.

Toată lumea poate sa învețe engleza, de când cu internetul ăsta

Nu toți au învățat engleza

Pe bune, refuz să cred că mai există cineva cu acces la internet, care să nu știe limba engleză măcar la nivel conversațional. Apoi îmi dau seama că sunt o grămadă de persoane care nu știu să vorbească nici în limba română. Ar trebui să se dea un test de inteligență când îți faci abonament la internet… Whatever, nu asta era ideea. De când cu internetul ăsta, oamenii au acces la aproape orice informație din lume, de la rețete culinare, la procesul de fabricație al OZN-urilor artizanale, cu ilustrații incluse. Și la ce folosim noi internetul? Să ne uităm la poze cu pisici, evident. Când am putea învăța atâtea lucruri, cum ar fi o limbă străină. Ca engleza, spre exemplu, că asta e cea mai populară.

Zic și eu, oricine poate deveni bilingv foarte ușor. Pe vremea mea, acum aproape 20 de ani când am descoperit eu limba asta, nu era așa de ușor să o înveți. Îmi amintesc și acum, am început să învăț engleza chiar înainte să ajung la școală. Am început să o învăț din desene (și mai târziu filme, seriale, melodii și reviste), cum cred că au învățat-o majoritatea „copiilor” din generația mea, 90’s kids, sau ăia cu cheia la gât, cum ni se mai spune. 

%d blogeri au apreciat: